Miercuri, 10 Iulie 2019 11:38

DGP AMPOPAM intenționează să deschidă apelul de depunere a proiectelor pentru MĂSURA II.10 – ACVACULTURA CARE FURNIZEAZĂ SERVICII DE MEDIU Recomandat

Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM (DGP-AMPOPAM) anunță ca intenționează  lansarea unei noi sesiunii pentru depunerea cererilor de finanțare, în cadrul PROGRAMULUI OPERAŢIONAL PENTRU PESCUIT ŞI AFACERI MARITIME 2014 – 2020, în a doua jumătate a lunii iulie 2019, pentru pierderile de venit înregistrate în anii 2018 și 2019.

PRIORITATEA UNIUNII EUROPENE 2 -  STIMULAREA ACVACULTURII DURABILE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL MEDIULUI, EFICIENTE DIN PUNCTUL DE VEDERE AL UTILIZĂRII RESURSELOR, INOVATOARE, COMPETITIVE ȘI BAZATE PE CUNOAȘTERE

MĂSURA II.10 – Acvacultura care furnizează servicii de mediu

Alocarea financiară totală estimată pentru apelul care va fi lansat va fi de 9.370.000 euro.

ATENȚIE!

Memoriul justificativ și Raportul de evaluare care vor sta la baza evaluării pierderilor înregistrate, vor fi întocmite de  un specialist  în acvacultură / institut / stațiune de cercetare în domeniul acvaculturii, neutru (independent) față de unitatea de acvacultură care intenționează depunerea  cererii de finanțare.

Se vor depune cereri de finanțare pentru pierderile înregistrate de solicitant ca efect al respectării cerințelor de management / restricțiilor prevăzute în autorizația de mediu, aferente siturilor Natura 2000, corespunzător anului 2018 și respectiv, o estimare a pierderilor ce se vor înregistra în anul  2019.